Louis Munteanu este transferul bombă pe care Gigi Becali ar dori să îl perfecteze în viitorul apropiat, după cum a dezvăluit chiar patronul de la FCSB în cursul zilei de marți.
El a anunțat în mod public faptul că îl apreciază pe atacantul în vârstă de 21 de ani care în prezent este doar împrumutat la Farul Constanța de către Fiorentina, situație care se va mai menține până la finalul acestui sezon.
Așadar, pentru a-l aduce pe fotbalist la FCSB, Gigi Becali ar trebui în principiu să ajungă la un acord în primul rând cu reprezentanții grupării viola, dacă se va pune problema de un transfer sau de un împrumut în vara acestui an.
Pe de altă parte, dacă finanțatorul vicecampioanei României va dori să îl aducă acum pe Louis Munteanu va fi nevoie de asemenea de un acord cu Fiorentina, dar, în același timp, și de o înțelegere cu Gică Hagi, pentru că va trebui ca acesta din urmă să accepte ca împrumutul tânărului atacant la Farul să se încheie înainte de termenul stabilit inițial.
De acest al doilea aspect este conștient Gigi Becali, care chiar s-a pronunțat în acest sens, în cadrul unei discuții pe care a avut-o cu jurnaliștii, în mod tradițional, la reședința sa din Aleea Alexandru în cursul zilei de marți.
Ne mai trebuie un atacant de careu care să… Cum e Louis Munteanu, îmi place de el. Trebuie să vorbesc cu Gică (n.r. Hagi). Am nevoie de aprobarea lui Gică să vorbesc de Munteanu”, a spus finanțatorul liderului din Superliga.
În meciul direct disputat luni seară pe Arena Națională între FCSB și Farul Constanța, terminat la egalitate, scor 1-1, Louis Munteanu a avut un gol anulat pe motiv de offside, după intervenția sistemului VAR, în urma unei faze destul de controversate, iar la finalul partidei a avut o reacție destul de dură pe seama acestui subiect.
„Domnului de la VAR i-a tremurat calculatorul când a tras acele linii. A fost contact, nu era nici de galben, nu știu dacă era penalty. Eram 100% convins că o să dea ofsaid, așa am simțit. Nu știu dacă are cineva ceva cu noi, sper să fi fost o greșeală și nimic în avantajul celor de la FCSB”, a declarat tânărul atacant de la Farul la flash-interviul oferit la finalul meciului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER